Ce credem

Despre Dumnezeu

1. Cuvântul lui Dumnezeu

Sfânta Scriptură, Vechiul și Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, transmis prin inspirație divină, prin oamenii sfinți ai lui Dumnezeu, care au vorbit și au scris mișcați de Duhul Sfânt. În acest Cuvânt, Dumnezeu i-a încredințat omului cunoștințele necesare în vederea mântuirii. Sfintele Scripturi constituie descoperirea infailibilă a voii Sale. Ele sunt norma pentru caracter, criteriul de verificare pentru experiență, revelarea supremă a doctrinelor și relatarea demnă de încredere a intervențiilor lui Dumnezeu în istorie.

(2 Petru 1,20.21; 2 Tim. 3,16.17; Ps. 119,105; Prov. 30,5.6; Is. 8,20; Ioan 17,17; 1 Tes. 2,13; Evrei 4,12)

2. Dumnezeirea

Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, o unitate a trei Persoane coexistând din veșnicie. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotcunoscător, mai presus de toate și pretutindeni prezent. El este infinit și mai presus de înțelegerea umană, dar cunoscut totuși prin faptul că li S-a descoperit oamenilor. El este pentru totdeauna demn de închinare, adorare și slujire din partea întregii lumi create.

(Deut. 6,4; Matei 28,19; 2 Cor. 13,14; Ef. 4,4-6; 1 Petru 1,2; 1 Tim. 1,17; Apoc. 14,7)

3. Dumnezeu Tatăl

Dumnezeu Tatăl cel veșnic este Creatorul, Izvorul, Susținătorul și Stăpânul întregii lumi create. El este drept și sfânt, milos și îndurător, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie. Calitățile și capacitățile manifestate în Fiul și Duhul Sfânt sunt, de asemenea, manifestări ale Tatălui.

(Gen. 1,1; Apoc. 4,11; 1 Cor. 15,28; Ioan 3,16; 1 Ioan 4,8; 1 Tim. 1,17; Exod 34,6.7; Ioan 14,9)

4. Dumnezeu Fiul

Dumnezeu Fiul cel veșnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile, prin El se face cunoscut caracterul lui Dumnezeu, se aduce la îndeplinire salvarea omenirii și lumea este judecată. De-a pururi Dumnezeu adevărat, El a devenit, de asemenea, om adevărat, Isus Hristos. El a fost conceput de Duhul Sfânt și născut din fecioara Maria. El a trăit și a fost ispitit ca orice ființă umană, dar a exemplificat în viața Lui, în mod desăvârșit, neprihănirea și iubirea lui Dumnezeu. Prin minunile Sale, a manifestat puterea lui Dumnezeu și a fost recunoscut ca fiind Mesia, Cel Făgăduit de Dumnezeu. De bunăvoie, a suferit și a murit pe cruce pentru păcatele noastre și în locul nostru și a fost înviat din morți, S-a înălțat la cer, ca să slujească în Sanctuarul ceresc în favoarea noastră. El va reveni în slavă pentru a aduce eliberarea finală a poporului Său și restaurarea tuturor lucrurilor.

(Ioan 1,1-3.14; Col. 1,15-19; Ioan 10,30; 14,9; Rom. 6,23; 2 Cor. 5,17-19; Ioan 5,22; Luca 1,35; Fil. 2,5-11; Evrei 2,9-18; 1 Cor. 15,3.4; Evrei 8,1.2; Ioan 14,1-3)

5. Dumnezeu Duhul Sfânt

Dumnezeu Duhul cel veșnic a fost activ împreună cu Tatăl și cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare și de răscumpărare. El i-a inspirat pe scriitorii Sfintelor Scripturi. El a umplut viața Domnului Hristos cu putere. El atrage și convinge oameni, iar pe aceia care răspund, îi înnoiește și îi transformă după chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatăl și de Fiul spre a fi totdeauna alături de copiii Săi, El revarsă daruri spirituale asupra bisericii, împuternicind-o pentru a da mărturie despre Hristos și, în armonie cu Scripturile, o conduce în tot adevărul.

(Gen. 1,1.2; Luca 1,35; 4,18; Fapte 10,38; 2 Petru 1,21; 2 Cor. 3,18; Ef. 4,11.12; Fapte 1,8; Ioan 14,16-18.26; 15,26.27; 16,7-13)

6. Creația

Dumnezeu este Creator al tuturor lucrurilor și a exprimat în Scriptură raportul autentic al activității Sale creatoare. În șase zile, Dumnezeu „a făcut cerurile și pământul" și toate ființele vii de pe pământ și S-a odihnit în ziua a șaptea a acelei prime săptămâni. În acest fel, El a instituit Sabatul ca un memorial perpetuu al încheierii lucrării Sale creatoare. Primul bărbat și prima femeie au fost făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ca o încoronare a lucrării de creație, dându-li-se stăpânire peste pământul întreg și primind răspunderea de a se îngriji de el. Când lucrarea de creare a lumii a fost terminată, aceasta a fost „foarte bună", declarând slava lui Dumnezeu.

(Gen. 1,2; Ex. 20,8-11; Ps. 19,1-6; 33,6.9; 104; Evrei 11,3)

Despre om

7. Natura omului

Bărbatul și femeia au fost făcuți după chipul lui Dumnezeu, dotați cu individualitate, cu puterea și cu libertatea de a gândi și de a acționa. Deși au fost creați ca ființe libere, fiecare om este o unitate indivizibilă formată din corp, minte și spirit și este dependent de Dumnezeu pentru viață, suflare și toate celelalte. Când primii noștri părinți nu L-au ascultat pe Dumnezeu, ei au negat dependența lor de El și au căzut din înalta poziție pe care au avut-o când au ascultat de El. Chipul lui Dumnezeu în ei a fost deteriorat și au devenit supuși morții. Urmașii lor le împărtășesc această natură căzută și consecințele ei. Se nasc având slăbiciuni și tendințe spre rău. Dar Dumnezeu, în Hristos, a împăcat lumea cu Sine și, prin Duhul Său, reface în muritorii pocăiți chipul Făcătorului lor. Creați pentru slava lui Dumnezeu, ei sunt chemați să-L iubească pe El, să se iubească unii pe alții și să aibă grijă de lucrurile care se află în jurul lor.

(Gen. 1,26-28; 2,7; Ps. 8,4-8; Fapte 17,24-28; Gen. 3; Ps. 51,5; Rom. 5,12-17; 2 Cor. 5,19.20; Ps. 51,10; 1 Ioan 4,7.8.11.20; Gen. 2,15)

8. Marea Luptă

Întreaga omenire este în prezent implicată în marea luptă dintre Hristos și Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa și suveranitatea Sa asupra universului. Acest conflict a început în cer, atunci când o ființă creată și înzestrată cu libertatea de a alege a devenit, prin înălțare de sine, Satana, vrăjmașul lui Dumnezeu, generând revolta unei părți a îngerilor. El a introdus spiritul de rebeliune în lumea aceasta atunci când i-a dus în păcat pe Adam și pe Eva. Acest păcat al omului a avut ca rezultat deformarea chipului lui Dumnezeu în omenire, dezordine în lumea creată și, în cele din urmă, nimicirea ei în timpul Potopului. Privită de întregul univers, această lume a devenit arena conflictului universal, la finalul căruia, Dumnezeul iubirii va fi îndreptățit, reabilitat. Pentru a-l ajuta pe poporul Său în această luptă, Domnul Hristos îi trimite pe Duhul Sfânt și pe îngerii Săi credincioși să-l călăuzească, să-l ocrotească și să-l susțină pe calea mântuirii.

(Apoc. 12,4-9; Is. 14,12-14; Ezech. 28,12-18; Gen. 3; Rom. 1,19-32; 5,12-21; 8,19-22; Gen. 6-8; 2 Petru 3,6; 1 Cor. 4,9; Evrei 1,14.)

Despre mântuire

9. Viața, moartea și învierea Domnului Hristos

În viața Domnului Hristos de perfectă ascultare de voința lui Dumnezeu, în suferințele Sale, în moartea și învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispășire pentru păcatul omenirii, astfel încât aceia care prin credință primesc această ispășire să poată avea viața veșnică și întregul univers creat să poată înțelege mai bine sfânta și infinita iubire a Creatorului. Această ispășire desăvârșită apără, reafirmă justețea Legii lui Dumnezeu și bunătatea caracterului Său, deoarece acestea două condamnă păcatul nostru și fac posibilă iertarea noastră. Moartea Domnului Hristos este înlocuitoare și expiatoare, aducând împăcare și transformare. Învierea Domnului Isus Hristos proclamă triumful lui Dumnezeu asupra forțelor răului și, acelora care acceptă ispășirea, le asigură biruința finală asupra păcatului și a morții. Învierea confirmă domnia lui Isus Hristos, înaintea căruia fiecare genunchi din ceruri și de pe pământ se va pleca.

(Ioan 3,16; Is. 53; 1 Petru 2,21.22; 1 Cor. 15,3.4.20-22; 2 Cor. 5,14.15.19-21; Rom. 1,4; 3,25; 4,25; 8,3.4; 1 Ioan 2,2; 4,10; Col. 2,15; Fil. 2,6-11)

10. Experiența mântuirii

În infinita Sa iubire și milă, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca, în El, noi să putem fi făcuți neprihănirea lui Dumnezeu. Conduși de Duhul Sfânt, ne dăm seama de nevoia noastră, ne recunoaștem păcătoșenia, ne pocăim de nelegiuirea noastră și ne manifestăm credința în Isus ca Domn și Hristos, ca Înlocuitor și Exemplu. Această credință, prin care primim mântuirea, vine prin puterea divină a Cuvântului și este darul harului lui Dumnezeu. Prin Hristos, noi suntem îndreptățiți, înfiați ca fii și fiice ale lui Dumnezeu și eliberați de sub stăpânirea păcatului. Prin Duhul, suntem născuți din nou și sfințiți. Duhul reînnoiește mintea noastră, scrie legea iubirii lui Dumnezeu în inimile noastre și ne dă puterea de a trăi o viață sfântă. Rămânând în El, devenim părtași la natura divină și avem asigurarea mântuirii, acum și în ziua judecății.

(2 Cor. 5,17-21; Ioan 3,16; Gal. 1,4; 4,4-7; Tit 3,3-7; Ioan 16,8; Gal. 3,13.14; 1 Petru 2,21.22; Rom. 10,17; Luca 17,5; Marcu 9,23.24; Ef. 2,5-10; Rom. 3,21-26; Col. 1,13.14; Rom. 8,14-17; Gal. 3,26; Ioan 3,3-8; 1 Petru 1,23; Rom. 12,2; Evrei 8,7-12; Ezech. 36,25-27; 2 Petru 1,3.4; Rom. 8,1-4; 5,6-10)

11. Creșterea în Hristos

Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obținut victoria asupra forțelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe Pământ a ținut sub control spiritele demonice, le-a frânt puterea și a asigurat condamnarea lor finală. Biruința lui Isus ne oferă și nouă biruința asupra forțelor răului, care mai încearcă încă să ne ia în stăpânire, în timp ce umblăm cu El în pace, bucurie și încredere în dragostea Sa. Acum Duhul Sfânt locuiește în noi și ne dă putere. Fiind consacrați neîncetat lui Isus, Mântuitorul și Domnul nostru, suntem eliberați de povara faptelor noastre din trecut. Nu mai trăim în întuneric, în frica de puterile răului, în ignoranța și în lipsa de sens a vieții de dinainte. Odată eliberați prin Isus, suntem chemați să creștem tot mai mult în asemănarea cu caracterul Său, având comuniune cu El zilnic prin rugăciune, hrănindu-ne din Cuvântul Său, meditând la el și la providența Sa, lăudându-L prin cântări, adunându-ne pentru închinare și implicându-ne în misiunea bisericii. Suntem, de asemenea, chemați să urmăm exemplul lui Hristos, slujind cu compasiune pentru împlinirea nevoilor fizice, mintale, sociale, afective și spirituale ale omenirii. Pe măsură ce ne oferim să le slujim cu iubire celor din jurul nostru și să le dăm mărturie despre mântuirea Sa, prezența constantă a lui Dumnezeu alături de noi, prin intermediul Duhului Sfânt, transformă fiecare moment și fiecare responsabilitate într-o experiență spirituală.

(1 Cron. 29,11; Ps. 1,1.2; 23,4; 77,11.12; Mat. 20,25-28; 25,31-46; Luca 10,17-20; Ioan 20,21; Rom. 8,38.39; 2 Cor. 3,17.18; Gal. 5,22-25; Ef. 5,19.20; 6,12-18; Fil. 3,7-14; Col. 1,13.14; 2,6.14.15; 1 Tes. 5,16-18.23; Evr. 10,25; Iacov 1,27; 2 Petru 2,9; 3,18; 1 Ioan 4,4)

Despre biserică

12. Biserica

Biserica este comunitatea de credincioși care Îl recunosc pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor. Ca o continuare a poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemați să ieșim din lume și să ne unim pentru închinare, pentru comuniune, pentru învățarea Cuvântului, pentru celebrarea Sfintei Cine, pentru slujirea întregii omeniri și pentru proclamarea pe plan mondial a Evangheliei. Biserica își primește autoritatea de la Hristos, care este întruparea Cuvântului, și din Sfintele Scripturi, care sunt Cuvântul scris. Biserica este familia lui Dumnezeu; adoptați de El și devenind copiii Lui, membrii bisericii trăiesc în baza noului legământ. Biserica este trupul lui Hristos, o comunitate de credință, al cărei Cap este Isus Hristos. Biserica este mireasa pentru care Hristos a murit, ca să o poată sfinți și curăța. La întoarcerea Sa în triumf, El Își va prezenta o biserică glorioasă, devotată în decursul tuturor veacurilor, răscumpărată cu sângele Său, neavând vreo pată sau zbârcitură, ci fiind sfântă și fără prihană.

(Gen. 12,3; Fapte 7,38; Ef. 4,11-15; 3,8-11; Mat. 28,19.20; 16,13-20; 18,18; Ef. 2,19-22; 1,22.23; 5,23-27; Col. 1,17.18)

13. Rămășița și misiunea ei

Biserica universală este compusă din toți aceia care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în zilele sfârșitului – o perioadă de apostazie foarte răspândită – o rămășiță a fost chemată să păzească poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Această rămășiță anunță sosirea ceasului judecății, proclamă mântuirea prin Hristos și vestește apropierea revenirii Sale. Această proclamare este simbolizată prin cei trei îngeri din Apocalipsa 14; ea coincide cu lucrarea judecății din ceruri și are ca efect o lucrare de pocăință și reformă pe pământ. Fiecare credincios este chemat să participe personal la această acțiune mondială de mărturisire.

(Apoc. 12,17; 14,6-12; 18,1-4; 2 Cor. 5,10; Iuda 3.14; 1 Petru 1,16-19; 2 Petru 3,10-14; Apoc. 21,1-14)

14. Unitatea în trupul lui Hristos

Biserica este un corp de credincioși, compus din mulți membri, chemați din toate națiunile, limbile și popoarele. În Hristos, noi suntem o nouă creație; deosebirile de rasă, cultură, educație și naționalitate, precum și diferențele dintre cei de sus și cei de jos, dintre cei bogați și cei săraci, dintre bărbați și femei nu trebuie să genereze dezbinări între noi. Suntem cu toții egali în Hristos, care, prin același Spirit, ne-a legat printr-o comuniune unică de El și unii de alții; noi trebuie să slujim și să fim slujiți fără discriminare și prejudecăți. Prin descoperirea lui Isus Hristos în Scriptură, noi împărtășim aceeași credință și speranță și le oferim tuturor oamenilor o mărturie unanimă. Această unitate are drept sursă unitatea Treimii divine, care ne-a adoptat ca să fim copii ai Săi.

(Rom. 12,4.5; 1 Cor. 12,12-14; Mat. 28,19.20; Ps. 133,1.2; 2 Cor. 5,16.17; Fapte 17,26.27; Gal. 3,27.29; Col. 3,10-15; Ef. 4,14-16; 4,1-6; Ioan 17,20-23)

15. Botezul

Prin botez, noi ne mărturisim credința în moartea și învierea lui Isus Hristos și dăm mărturie privind moartea noastră față de păcat și hotărârea de a duce o viață nouă. În acest fel, Îl recunoaștem pe Hristos ca Domn și Mântuitor, devenim parte din poporul Lui și suntem primiți ca membri de către biserica Sa. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, al iertării păcatelor noastre și al faptului că L-am primit pe Duhul Sfânt. Botezul are loc prin scufundarea în apă și este condiționat de mărturisirea credinței în Isus și de dovezi ale pocăinței de păcat. Este precedat de instruire în adevărurile Sfintelor Scripturi și de acceptarea învățăturilor lor.

(Rom. 6,1-6; Col. 2,12.13; Fapte 16,30-33; 22,16; 2,38; Mat. 28,19.20)

16. Cina Domnului

Ritualul Cinei Domnului este împărtășirea cu simbolurile trupului și sângelui lui Isus, ca o expresie a credinței în El, Domnul și Mântuitorul nostru. În această experiență a comuniunii, Hristos este prezent pentru a Se întâlni cu poporul Său și a-l întări. Participând cu bucurie, noi vestim moartea Domnului până ce El va reveni. Pregătirea pentru Sfânta Cină presupune cercetare de sine, pocăință și mărturisire. Învățătorul a rânduit serviciul spălării picioarelor ca un simbol al unei purificări reînnoite, o expresie a dispoziției de a ne sluji unul altuia în umilință, asemenea lui Hristos, și de a ne uni inimile în dragoste. Serviciul Cinei este deschis tuturor celor care cred în Hristos, împlinind condițiile pocăinței și ale ritualului spălării picioarelor.

(1 Cor. 10,16.17; 11,23-30; Mat. 26,17-30; Apoc. 3,20; Ioan 6,48-63; 13,1-17)

17. Darurile și slujbele spirituale

Dumnezeu a revărsat daruri spirituale asupra tuturor membrilor bisericii Sale din orice generație, pe care fiecare membru trebuie să le folosească într-o slujire plină de iubire și pentru binele comun al bisericii și al omenirii. Date prin intermediul Duhului Sfânt, care le împarte fiecărui membru după cum voiește, darurile aduc cu ele toate aptitudinile și capacitățile de slujire de care are nevoie biserica pentru a-și îndeplini funcțiile stabilite de Dumnezeu. Conform Sfintelor Scripturi, aceste daruri presupun activități de slujire, precum darul vindecării, al credinței, al profeției, predicării, învățării altora, al administrării, împăcării, compasiunii, slujirii din iubire până la sacrificiu de sine, pentru ajutarea și încurajarea oamenilor. Unii membri sunt chemați de Dumnezeu și înzestrați de Duhul Sfânt pentru îndeplinirea funcțiilor recunoscute de către biserică în lucrarea de pastorație, cea evanghelistică, apostolică și de învățare a altora, lucrări necesare în mod deosebit pentru pregătirea membrilor în vederea slujirii, pentru dezvoltarea bisericii și atingerea maturității spirituale, precum și pentru realizarea unității în credință și în cunoașterea lui Dumnezeu. Când membrii folosesc aceste daruri spirituale, ca niște administratori credincioși ai harului felurit al lui Dumnezeu, biserica este ocrotită de influențele distructive ale falselor învățături, progresează cu puterea de creștere ce vine de la Dumnezeu și se zidește în credință și dragoste.

(Rom. 12,4-8; 1 Cor. 12,9-11.27.28; Ef. 4,8.11-16; Fapte 6,1-7; 1 Tim. 3,1-13; 1 Petru 4,10.11.)

18. Darul profeției

Între darurile Duhului Sfânt se află și profeția. Acest dar este un semn de identificare al bisericii rămășiței și a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White – solul trimis de Dumnezeu. Scrierile ei sunt o continuă sursă a adevărului, învestită cu autoritate, aducându-i bisericii încurajare, călăuzire, instruire și mustrare. Ele exprimă în mod clar faptul că Biblia este etalonul după care orice învățătură și experiență trebuie să fie verificate.

(Ioel 2,28.29; Fapte 2,14-21; Evrei 1,1-3; Apoc. 12,17; 19,10)

Despre viața creștină

19. Legea lui Dumnezeu

Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci și exemplificate în viața Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia și hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul și relațiile umane și sunt obligatorii pentru toți oamenii din toate timpurile. Aceste precepte constituie baza legământului lui Dumnezeu cu poporul Său și etalonul după care se desfășoară judecata lui Dumnezeu. Prin intermediul Duhului Sfânt, ele scot în evidență păcatul și trezesc simțământul nevoii după un Mântuitor. Mântuirea este numai prin har, nu prin fapte, iar rodul ei este ascultarea de Porunci. Această ascultare dezvoltă caracterul creștin și are ca rezultat o stare de bine. Este o dovadă a iubirii noastre față de Domnul și a preocupării pentru semenii noștri. Ascultarea care vine din credință demonstrează puterea Domnului Hristos de a transforma viața și întărește în acest fel mărturisirea creștină.

(Exod 20,1-17; Ps. 40,7.8; Matei 22,36-40; Deut. 28,1-14; Matei 5,17-20; Evrei 8,8-10; Ioan 15,7-10; Ef. 2,8-10; 1 Ioan 5,3; Rom. 8,3.4; Ps. 19,7-14.)

20. Ziua de Odihnă – Sabatul

Binefăcătorul Creator, după cele șase zile ale creației, S-a odihnit în cea de-a șaptea zi și a instituit Sabatul pentru toți oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creației. Porunca a patra a Legii de neschimbat a lui Dumnezeu cere păzirea acestui Sabat, ziua a șaptea, ca zi de odihnă, de închinare și slujire în armonia cu învățătura și practica lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de plăcută comuniune cu Dumnezeu și cu ceilalți credincioși. El este un simbol al răscumpărării noastre în Hristos, un semn al sfințirii noastre, o dovadă a loialității și o pregustare a viitorului nostru veșnic în împărăția lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al legământului veșnic dintre Dumnezeu și poporul Său. Păzirea cu bucurie a acestui timp sfânt, de seara până seara, de la apus de soare până la apus de soare, este o celebrare a actelor creatoare și răscumpărătoare ale lui Dumnezeu.

(Gen. 2,1-3; Exod 20,8-11; Luca 4,16; Is. 56,5.6; 58,13.14; Mat. 12,1-12; Ex. 31,13-17; Ezech. 20,12.20; Deut. 5,12-15; Evrei 4,1-11; Lev. 23,32; Marcu 1,32)

21. Administrarea creștină a resurselor vieții

Noi suntem administratori numiți de Dumnezeu, care ne-a încredințat timp, oportunități, capacități, bunuri materiale și binecuvântările și resursele Pământului. Suntem responsabili în fața Lui pentru buna lor folosire. Noi Îl recunoaștem pe Dumnezeu ca proprietar prin slujirea cu devotament adusă Lui și semenilor noștri, prin înapoierea zecimii și prin oferirea de daruri în vederea vestirii Evangheliei și susținerii și dezvoltării bisericii Sale. Administrarea acestor resurse este un privilegiu dat nouă de Dumnezeu pentru creșterea în dragoste și pentru biruința asupra egoismului și lăcomiei. Un bun administrator se bucură de binecuvântările ce vin asupra altora, ca rezultat al credincioșiei lui.

(Geneza 1:26-28; 2:15; 1 Cronici 29:14; Hagai 1:3-11; Maleahi 3:8-12; 1 Corinteni 9:9-14; Matei 23:23; 2 Corinteni 8:1-15; Romani 15:26,27)

22. Comportamentul creștin

Noi suntem chemați să fim un popor evlavios, care gândește, simte și acționează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm numai în acele activități care vor produce în viața noastră puritatea, sănătatea și bucuria manifestate în viața Domnului Hristos. Aceasta înseamnă că distracțiile și plăcerile noastre trebuie să fie la cele mai înalte standarde ale bunului-gust și frumuseței creștine. În timp ce recunoaștem deosebirile dintre diferite civilizații, îmbrăcămintea noastră trebuie să fie simplă, decentă și de bun-gust, așa cum le stă bine acelora a căror adevărată frumusețe nu constă în împodobirea exterioară, ci în podoaba nepieritoare a unui duh blând și smerit. Și pentru că trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, noi trebuie să avem grijă de ele, într-un mod inteligent. Pe lângă mișcare fizică și odihnă corespunzătoare, trebuie să adoptăm cea mai sănătoasă alimentație cu putință și să ne abținem de la hrana necurată arătată în Sfintele Scripturi. Deoarece băuturile alcoolice, tutunul și folosirea iresponsabilă a medicamentelor și a narcoticelor sunt dăunătoare pentru corpurile noastre, noi trebuie să ne abținem de la consumarea lor. În schimb, trebuie să ne implicăm în tot ceea ce aduce gândurile și corpurile noastre în ascultare de Hristos, care dorește să fim sănătoși, folositori și plini de bucurie și bunătate.

(Rom. 12,1.2; 1 Ioan 2,6; Ef. 5,1-21; Fil. 4,8; 2 Cor. 10,5; 6,14 – 7,1; 1 Petru 3,1-4; 1 Cor. 6,19.20; 10,31; Lev. 11,1-47; 3 Ioan 2)

23. Căsătoria și familia

Instituția căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viața dintre un bărbat și o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creștin, legământul căsătoriei este făcut cu Dumnezeu, ca și cu tovarășul de viață și trebuie să se realizeze numai între persoane ce împărtășesc o credință comună. Iubirea reciprocă, onoarea, respectul și responsabilitatea constituie baza acestei legături, care trebuie să reflecte iubirea, sfințenia, fidelitatea și permanența relațiilor dintre Hristos și biserica Sa. Cu privire la divorț, Isus i-a învățat pe oameni că persoana care divorțează de tovarășul de viață, cu excepția cazului de adulter, și se recăsătorește cu altcineva comite adulter. Deși relațiile în unele familii pot să se îndepărteze de ideal, într-o căsătorie în care partenerii care se dedica total unul celuilalt, în Hristos, se poate obține unitatea plină de iubire, prin călăuzirea Duhului și îndrumarea bisericii. Dumnezeu binecuvântează familia și urmărește ca membrii ei să se ajute unul pe altul, spre o deplină maturitate. Părinții trebuie să-și crească astfel copiii, încât aceștia să-L iubească și să-L asculte pe Dumnezeu. Prin exemplul și cuvintele lor, ei trebuie să-i învețe că Domnul Hristos este autorul plin de iubire al disciplinei, întotdeauna binevoitor, care le poartă de grijă și dorește ca ei să devină membri ai trupului Său, familia lui Dumnezeu. Unitatea crescândă a familiei constituie unul dintre semnele distinctive ale ultimei solii a Evangheliei.

(Gen. 2,18-25; Mat. 19,3-9; Ioan 2,1-11; 2 Cor. 6,14; Ef. 5,21-33; Mat. 5,31.32; Marcu 10,11.12; Luca 16,18; 1 Cor. 7,10.11; Ex. 20,12; Ef. 6,1-4; Deut. 6,5-9; Prov. 22,6; Mal. 4,5.6)

Despre lucrurile de pe urmă

24. Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc

În ceruri există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujește în favoarea noastră, punând la dispoziția credincioșilor beneficiile jertfei Sale ispășitoare, aduse o dată pentru totdeauna, pe cruce. El Și-a preluat funcția de Mare-Preot al nostru și Și-a început lucrarea de mijlocire în momentul înălțării Sale. În anul 1844, la sfârșitul perioadei profetice de 2.300 de zile, El a intrat în cea de-a doua și ultima fază a slujirii Sale ispășitoare. Aceasta este o lucrare a judecății de cercetare, care este o etapă a eliminării definitive a tuturor păcatelor, simbolizată prin curățarea sanctuarului ebraic din vechime în Ziua de Ispășire. În acel serviciu simbolic, sanctuarul era curățat cu sângele animalelor jertfite, dar lucrurile cerești sunt purificate cu sacrificiul desăvârșit al sângelui lui Isus Hristos. Judecata de cercetare le descoperă ființelor cerești care dintre cei morți dorm în Hristos și, astfel, în El, sunt socotiți vrednici de a avea parte de prima înviere. Ea arată, de asemenea, care dintre cei vii sunt în Hristos, păzind poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus Hristos și, în El, prin urmare, sunt gata pentru înălțarea în împărăția Sa cea veșnică. Această judecată justifică dreptatea lui Dumnezeu în salvarea acelora care cred în Isus. Ea declară că aceia care I-au rămas loiali lui Dumnezeu vor primi împărăția. Terminarea acestei lucrări a Domnului Hristos va marca încheierea timpului de probă al omenirii, înaintea celei de a doua veniri a Domnului Hristos.

(Evrei 8,1-5; 4,14-16; 9,11-28; 10,19-22; 1,3; 2,16.17; Dan. 7,9-27; 8,13.14; 9,24-27; Num. 14,34; Ezech. 4,6; Lev. 16; Apoc. 14,6.7; 20,12; 14,12; 22,12)

25. A Doua Venire a Domnului Hristos

A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranță a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă și mondială. Când El va reveni, morții neprihăniți vor fi înviați și, împreună cu neprihăniții cei vii, vor fi glorificați și luați la cer, dar cei nelegiuiți vor muri. Împlinirea aproape completă a majorității profețiilor, împreună cu situația actuală a lumii, arată faptul că venirea Domnului Hristos este iminentă. Momentul exact al acestui eveniment n-a fost făcut cunoscut, de aceea suntem îndemnați să fim pregătiți în orice clipă.

(Tit 2,13; Evrei 9,28; Ioan 14,1-3; Fapte 1,9-11; Mat. 24,14; Apoc. 1,7; Mat. 24,43.44; 1 Tes. 4,13-18; 1 Cor. 15,51-54; 2 Tes. 1,7-10; 2,8; Apoc. 14,14-20; 19,11-21; Mat. 24; Marcu 13; Luca 21; 2 Tim. 3,1-5; 1 Tes. 5,1-6)

26. Moartea și învierea

Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viață veșnică celor răscumpărați. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconștiență pentru toți oamenii. Când Domnul Hristos, care este viața noastră, va reveni, neprihăniții înviați și cei neprihăniți în viață vor fi glorificați și luați ca să-L întâmpine pe Domnul lor. A doua înviere, învierea celor nelegiuiți, va avea loc după o mie de ani.

(Rom. 6,23; 1 Tim. 6,15.16; Ecl. 9,5.6; Ps. 146,3.4; Ioan 11,11-14; Col. 3,4; 1 Cor. 15,51-54; 1 Tes. 4,13-17; Ioan 5,28.29; Apoc. 20,1-10)

27. Mileniul și sfârșitul păcatului

Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinții Săi în ceruri, între prima și a doua înviere. În acest timp, morții cei nelegiuiți vor fi judecați; pământul va fi cu totul pustiu, fără ființe umane vii care să-l locuiască, fiind ocupat numai de Satana și îngerii săi. La sfârșitul mileniului, Domnul Hristos cu sfinții Săi și Cetatea cea sfântă vor coborî din ceruri pe pământ. Morții cei nelegiuiți vor fi atunci înviați și, împreună cu Satana și cu îngerii lui, vor înconjura cetatea; dar foc va coborî de la Dumnezeu și-i va arde și va curăța pământul. Universul va fi astfel eliberat pentru totdeauna de păcat și de păcătoși.

(Apoc. 20; 1 Cor. 6,2.3; Ier. 4,23-26; Apoc. 21,1-5; Mal. 4,1; Ezech. 28,19.20)

28. Noul Pământ

Pe Noul Pământ, în care domnește neprihănirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpărați și un mediu perfect pentru viață, iubire și bucurie veșnică, precum și pentru a putea învăța în prezența Lui. Căci aici Dumnezeu Însuși va locui cu poporul Său, iar moartea și suferința vor fi deja dispărute. Marea luptă va fi încheiată și nu va mai fi păcat. Toate lucrurile, cu viață și fără viață, vor declara că Dumnezeu este dragoste, iar El va domni veșnic. Amin!

(2 Petru 3,13; Isaia 35; 65,17-25; Matei 5,5; Apocalipsa 21,1-7; 22,1-5; 11,15)